Doamnelor și domnilor, vă prezentăm primul câine acceptat de pisicile JOA: Domnul Tic! Împreună cu Laura Baban am pus la cale încă un proiect de suflet care are menirea să ajute o carte cu patru picioare să apară din nou pe lume. Este vorba despre al doilea volum din seria ”Domnul Tic și alte iubiri”, a cărui prim tiraj s-a epuizat.
”Domnul Tic” înseamnă trei jurnale de fericire (tipărite independent) care te poartă în lumea Laurei, a lui Andrei și-a lui Tic, cățelul lor aventuros, săpător de gropi și cărător de pietre. Pentru că mai sunt cititori care și-ar dori cărțile, JOA a sărit în ajutor cu tricourile și șacoșele Tic pentru adulți și copii! Astfel vom aduna banii necesari tipăririi unui nou tiraj!
Poftiți și alegeți-vă din magazinul nostru un tricou cu Tic, o sacoșă care dă din coadă și-un zâmbet de cățel creț. Împreună aducem în biblioteci încă o carte! Nu orice carte, ci una fericită, despre iubirile mari și mici.